Tot incerc sa iti rup aripile…dar nu pot…

Intr-o cafenea…in mijlocul verii…ceva obisnuit pentru tinerii din toata lumea…intalnesc pe acel Cineva foarte special pentru mine….

Un sentiment imi zice ca El este o fiinta supranaturala….dar ratiunea imi zice cu totul altceva…nu stiu ce sa cred…

Oare mi-a fost destinat sa imi intalnesc jumatatea acolo?...Inca ma gandesc la asta…dar din acel moment…sentimentele si ratiunea sunt in razboi…un razboi cumplit…care ma face sa sufar…de fiecare data cand ma gandesc la El…

In fine…ce a urmat pentru mine a fost pura fictiune…deoarece nici acum nu pot sa cred ca l-am cunoscut….

Numele lui era Jack….un baiat atat de perfect…ochi albastri, parul negru, buzele carnoase…care parca cereau sa fie muscate de cineva special…

A trecut o noapte..in care m-am gandit non-stop numai la El…mi-a invadat intrega inima,minte,acel tot din interiorul meu…vreau sa ma intalnesc cat mai curand cu el….Stai!!....telefonul suna disperat…da parca si el ar vrea sa raspund acelei persoane care ma suna…
Raspund speriata…ii aud vocea de parca ar fi langa mine…Vrea sa ne intalnim maine…dar nu stiu daca trebuie sa accept…sau sa refuz…deoarece asta ar fi prima intalnire…ma gandesc intr-una ce voi face daca ramanem doar noi doi…


Aceea zi…un fior imi cuprinde tot corpul…cand m-a sarutat pentru prima data, era atat de rece…parca era cuprins de un fior de gheata….sentimentele mele pentru Jack cresc de fiecare data cand ma gandesc la El…totusi am devenit oficial un cuplu…dar dupa sentimente…mi se pare ca am devenit aceea fiinta supranaturala “Androginul”…

Intalniri…dupa intalniri…sarutari dupa sarutari… sentimentele noastre au ajuns la limita imposibilului….

…Totul era rupt dintr-un  nor, un nor alb, pufos, umplut cu vise…cu imbratisari, cu sarutarile acelea ciudate, muscate…

Iubeam 12 noaptea, desi 13 era numarul Nostru magic:

 -in cafeneaua in care Ne-am cunoscut erau 13 oameni.

-era ora 13:00

-iar data calendaristica….era exact in ziua de 13 iulie

……Insa nu am sa uit niciodata acea noapte neagra, plina de ura…

        Nu stiti despre ce este vorba?

   Vreti sa aflati?

              Taceti si ascultati-ma!

  M-a sunat Jack….Ne-am intalnit la locul Nostru…parea parca un capat  de lume….luminat doar de razele lunii de pe cer

     ….Doar Noi aveam  viata acolo…

          Doar Noi existam,

          Doar Noi ne iubeam.

Si nu stiu cum…,dar dintr-o data a aparut Ea….

Acea cunoscuta a Lui, pe care Eu NU o mai vazusem niciodata …..pana in acea noapte de cosmar….adica azi….pana in aceasta noapte infricosatoare…

…Arata exact ca o pri-madona….Stiti voi….acel gen de fecioara…acel gen de fata, imbracata vulgar…care,pentru prima data cand o vezi, ti-ai dori sa fie cea mai buna prietena a ta, dar dupa ce ajungi sa o cunosti, iti vine sa o omori cu propriile tale maini…Era Jenny…..Acesta era numele Ei.

        Sa va descriu cum era “fecioara” noastra…

  Avea in jur de 1.50 inaltime, parul negru, buzele rosii, fata acoperita de pudra chinezeasca….imbracata ”in alb, desigur”

    Serios! Ma faceti sa rad…

Bineinteles ca era imbracata in negru, un corset negru cu mici linii in colturi…cu niste jartiere rosii, care pareau sa tremure la atingerea cu mana…..ciorapii Ei, cu modele…iar deasupra o rochie sangerie…papucii fiind niste simple chestii…

   De cum am vazut-o, am stiut ca am sa o urasc…Chiar o uram…

In timp ce Eu ma luptam cu Jenny ”fecioara”…Jack era absorbit de frumusetea Ei…Acum eu eram doar papusica lor din carpa, in care mai infingeau cate un ac cand isi aminteau ca exist…..si inca cateva ace pentru a simti durerea in abundenta.

In acea zi Mi-am jurat ca Jack va plati pt.asta…

M-am dus la Miles, cel mai bun prieten al Lui…I-am povestit ce Mi-a facut si Miles mi-a marturisit ca Eu nu stiu foarte multe lucruri despre Jack…

     Cum ar fi?

Unul dintre acele lucruri era ca Jack era un inger…

Si Eu de ce nu am stiut? Adevarul a durut…dar daca Eu stiam de la inceput el trebuie sa moara….

I-am multumit lui Miles pentru ca Mi-a spus, apoi am plecat…..

Bineinteles, Ei doi erau fericiti (Jack+Jenny ”fecioara”)

Eu sufeream, dar a venit si acea zi….Apare Jack la mine in camera….

 Jack:…Buna,iubito. Ce mai faci? Habar nu ai ce dor mi-a fost de tine…..

 Eu:….Dute dracu’ la fecioara ta! Ce acuma a plecat iubita ta demonica?...Lasa-ma in pace!...

 Jack:…credeam ca ma iubesti?

  Eu:…Te-am iubit, dar cand am vazut ca M-ai lasat pentru acel Demon, pe care l-ai iubit si ti-a fost frica sa-mi marturisesti…

De ce a trebuit sa apara trecutul Tau in prezentul Nostru? Si din ce motiv s-a intamplat acest lucru ?Din vina cui?Din vina Ta bineinteles.deci acum NU mai faci parte din mine…..

Apoi peste doua zile a inceput febra aceea: cadouri peste cadouri, flori…..cutii scumpe de ciocolata, ursuleti de plus si bineinteles ce-mi doream cel mai mult o veioza in forma de Lama……lama ca un obiect periculos …Nu ca animal….

    Dupa 3 luni, I-am spus adevarul, Ne-am impacat si am trait linistiti Amandoi…..fara “Pri-madona” Jenny…….

                                       The end! 

Prieteni. Multumiri. Zambete.

Prietenii mei nu sunt multi, dar sunt nenumarati. -Nichita Stanescu

 Despre prietenie ar trebui sa se vorbeasca mai putin. Poate sa se scrie mai putin si sa se faca mai multe. Am senzatia ca vorbind prea mult despre anumite subiecte le luam din valoare. La fel cum ”te iubesc” nu se spune în fiecare zi. La fel cum povestile frumoase le pastram în sufletul nostru si le împartasim doar cu cei dragi pentru a nu strica vraja...

Astfel, sa vorbim despre prietenie pentru a multumi. Pentru a aduce un zambet acelora ce ne fac uneori ziua mai buna cu un mesaj, o strangere de mana sau prezenta lor în viata noastra. Sunt alaturi de noi chiar si de la departare. Au o frumusete interioara aparte, gata sa ne învete drumul spre... noi. Cu iubire si cu blandete ne invata sa zburam, chiar si atunci cand aripile noastre par sa fi uitat ce înaltimi pot atinge.

Avem perioade cu mai multe zambete si altele cu mai multe lacrimi. Totusi, ambele variante se pot îmbunatati înzecit prin prezenta unor persoane deosebite. Acei ingeri care au grija de noi si care ne iubesc neconditionat, acei ce ne dau speranta, ne imbratiseaza si ne spun ca ”o sa fie bine”.

Lor... trebuie sa le multumim. Fara prea multe cuvinte si cu mai multe gesturi, sa le daruim zambete, voie buna si sa fim acolo, atunci cand ei vor avea nevoie de noi.

Pentru ca... indiferent de situatie, mereu e timp de un ceai si o poveste alaturi de un prieten drag.

Tu pe cine ai facut sa zambeasca azi?

Nu am cu cine....

In acea vara,fiind la tara, stateam singura,plictisita de moarte,sub prispa casei bunicilor mei, privind la stropii mari de ploaie cum inundau pamantul.

Dupa ceva timp,spre fericirea mea, s-a oprit ploaia.

Iesind sa ma plimb,pe acele carari strabatute doar de carutele cu fan uscat, nefiind atenta m-am lovit de un baiat, un emo dragut,cu un par negru asa de frumos, ochii mari si albastri ca cerul dimineata, de parca acum ieseau din orbite.

Inalt, slab, iar pielea lui era atat de alba de parca soarele nici nu indraznea sa il arda.

A doua zi s-a intamplat la fel. Deja am cateva intrebari pregatite pe care sa i le pun, dar cine stie cand am voi mai intalni cu el.

Sper sa fie cat mai repede.Si totusi cand il privesc am acel sentiment ciudat..”Deja-Vu”..dar nu stiu de unde…oare l-am mai intalnit?..poate da, dar cum il cheama atunci?...Aceste intrebari ma chinuie, ma turmenteaza, ma face sa ma simt un nimic pe langa “El”, care dupa mine este atat de perfect.

Urmatoarea zi, m-am intalnit cu Adina ,o veche prietena, pe care nu am vazut-o de mai mult de un an cred…

In timp ce povesteam ajungem in locul unde ma tot intalneam cu “acel cineva”….care in cele din urma apare, dar acum ceva s-a schimbat.El s-a oprit din drum stand de vorba cu noi, iar atunci am aflat si eu mai multe despre el. . Acel baiat se numeste Edward, are 17 ani, ii place sa cante la chitara,dar acum vrea sa descifreze misterele pianului,ii place sa joace fotbal, dar am mai aflat ceva esential, ca si el este in vizita la bunici,dar si din acelasi loc de unde sunt eu…dintr-un orasel numit Hunedoara.

Dupa aceea, am inceput sa ne plimbam doar noi doi, prin acel satuc uitat de lume.In timp ce ne plimbam am realizat ca avem foarte multe lucruri in comun.

Asa am inceput sa ne cunoastem mai bine, poate mi-a devenit cel mai bun prieten dintre baieti.

Vorbind, l-am intrebat la ce liceu este…si am aflat ca este la acelasi liceu la care eu vreau sa merg.

A trecut vacanta, a inceput scoala, fara sa mai stiu ceva de el.

Peste trei zile ma intalnesc cu el la scoala,el fiind cu unii dintre colegii lui, iar eu singura…am vrut sa merg la el si sa-l intreb”de ce nu a mai dat nici un semn de viata”…dar mi-a fost frica si in acelasi timp,rusine sa nu il pun intr-o lumina proasta in fata prietenilor lui, deoarece el era in clasa a XI a, iar eu o boboaca…care poate nici nu stie ce vrea de la viata… sau care este diferenta dintre un amic si cel mai bun prieten…

Asa ca iata-ma azi scriind o adevarata poveste despre un baiat care spre final imi este cel mai bun prieten,dar care nu vrea sa imi raneasca sentimentele spunandu-le altora ca eu sunt acea fata misterioasa din viata lui…deoarece el stie ca acestia ma vor face sa regret ziua cand l-am cunoscut…Dar poate de anul viitor,am sa-mi iau inima in dinti si am sa incerc macar sa il salut.Stiu ca prietenii Lui o sa ma necajeasca,poate sa vars mii de lacrimi amare,si totusi macar nu o sa am pe constiinta un lucru pe as fi vrut sa-l fac,dar am ezitat de teama de a nu fi criticata……

The end!!!